EXCLUSIV VIDEO | Picturi pentru suflet din șevaletul vieții. Maria Parascan: „E magie în atelier! Lucrările mele au ajuns pe toate continentele”

Publicat: 09/12/2023, 09:30

Într-un loc încărcat cu istorie și cultură, Maria Parascan și-a dezvoltat pasiunea pentru frumos și pentru culoare. Într-un cuvânt, pentru suflet. Este magie curată în atelierul interlocutoarei noastre, iar inspirația și sensibilitatea plutesc în aer. Deși nu a știut de la început că acesta este drumul și nici unde va duce el, pictorița Maria Parascan este omul potrivit la locul potrivit. Și nu ar schimba asta pentru nimic în lume.

Mai mult decât o pictură…

Născută în Hârlău, județul Iași și-a petrecut copilăria în Flămânzi, județul Botoșani. Aerista crede cu tărie că o „bucurie proaspătă” reînvie ori de câte ori pășește în casa în care a crescut.

Maria Parascan a ales, pentru pictura sa, oamenii și sufletul frumos. Mai mult decât atât, a înțeles privirea capetelor încoronate. Expoziția Mariei Parascan „România din inima mea” poate fi vizitată în Foaierul Galben al Operei Naționale din București.

Artista s-a abătut din drumul său pentru a face ceea ce îi place cel mai mult: pictura. Până la vârsta de aproximativ 45 de ani, profesia Mariei a fost cu totul alta. A lucrat în învățământ, dar și în comerț.

Un moment trist din viața sa, a făcut-o însă să vada viața cu alți ochi. Așa a decis să făcă o schimbare radicală în carieră. Timpul i-a demonstrat că a fost cea bună decizie, deoarece picturile sale au ajuns pe toate continentele lumii, fiind apreciate de nume mari din domeniu.

„Muzica a fost cea care m-a însoțit și mă însoțește în tot ceea ce fac eu”

Maria Parascan recunoaște că a avut întotdeauna o pasiune pentru artă, muzica clasică însoțind-o, ca un tovarăș de drum fidel și neobosit, la fiecare lucrare.

„Mama mea a plecat la Domnul. A plecat și a fost o tristețe nețărmuită, o durere în suflet pe care nu o poți descrie în cuvinte și atunci am decis că vreau să fac lucrurile care mie îmi plac cel mai mult pe lumea aceasta. Dintotdeauna am fost pasionată și de muzică. Muzica a fost cea care m-a însoțit și mă însoțește în tot ceea ce fac eu.

La vârsta de 20 de ani, când eu m-am căsătorit, atunci am spus așa, am gândit așa: Când lucrurile se vor așeza în viața mea, eu am să pictez”, a spus Maria Parascan pentru Gândul.

„E loc pentru toată lumea pe pământul acesta”

Atunci când și-a schimbat profesia nu s-a gândit nicio clipă la succes. Și-a dorit să facă fix ceea ce îi place, ceea ce o reprezintă. Lucrurile au evolut însă cum nu se gândea mai bine.

„Decizia mi-a aparținut. Chiar și fiica mea a zis că nu se poate să am succes. Chiar și așa, am spus că voi face ceea ce simt. Nu mă gândesc că voi avea succes sau nu, pentru că e foarte important să nu te gândești direct la succes, că lucrările tale vor sta în casele oamenilor, că oamenii vor aprecia ceea ce faci, că vor fi oameni care vor și achiziționa picturi.

Nu mi-am imaginat că lucrurile vor evolua foarte frumos și acest lucru se întâmplă pentru că sunt un om foarte perseverent, foarte perseverent și foarte consecvent în ceea ce îmi propun. Probabil că fiecare lucru care trebuie să se întâmple în viața aceasta își are timpul și momentul. Eu așa cred. Privind în urmă, cred că lucrurile s-au întâmplat atunci când trebuiau să se întâmple. Eu am o vorbă pe care o spun de fiecare dată: e loc pentru toată lumea pe pământul acesta”, a completat artista.

„Lucrările mele au ajuns pe toate continentele”

Pictorița Maria Parascan a creat portertele marilor monarhi ai României și a refăcut atmosfera glorioasă a timpurilor. Pasionată îndeosebi de portertistică, artista crează pe pânză adevărate capodopere.

„Sunt pasionată de portretistică și compoziție. Sunt foarte grele, nu e ușor să faci portretul, e chiar complicat, dar tema mea principală pe care am abordat-o de niște ani, care este încă în mintea mea și în sufletul meu, este cea a regalității. Regina Maria, Regele Ferdinant, tot ce a însemnat o dată bine pentru țară.

Prima lucrare a fost un o compoziție la noi în familie, o poză veche, foarte veche. Eu la vârsta de trei ani, sora mea și mama mea cu noi în brațe. Lucrarea a fost expusă și la Academia Română în 2018. M-am bucurat foarte tare pentru că a fost momentul meu.

Îmi doresc foarte mult o expoziție în străinătate. Deja lucrările mele au ajuns pe toate continentele și asta mă bucură tare mult că lucrările mele vor fi acolo pentru totdeauna și când eu nu voi mai fi pe lumea aceasta”, mărturisește cu emoție Maria Parascan.

Picturile Mariei Parascan din cadrul expoziției „România din inima mea”

„E magie în atelier”

Maria Parascan este de părere că darul pe care l-a primit de la Dumnezeu trebuie să fie împărtășit. Astfel, în atelierul ei, ține cursuri gratuite pentru copiii fără posibilități materiale și nu numai.

„Fac lecții cu copiii în atelier. Gratuit. Unii copii au posibilități materiale reduse sau deloc. Acum se întâmplă nu numai cu copilași care nu-și permit și cu alții care și-ar putea permite. Am un atelier unde îmi desfășor activitatea. Ei vin acolo o dată pe săptămână. Mă pliez oarecum pe timpul lor pentru că ei în cursul săptămânii nu au timp. Am copilași foarte talentați, iar cel mai mic are petru ani. E magie în atelier”, povestește pictorița.

CITEȘTE ȘI:

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe/Muzeul de Artă Recentă încă două săptămâni față de termenul inițial, până pe 22 ianuarie

Pictorul Devrim Erbil își prezintă lucrările la București, în EXPOZIȚIA “Istanbulul de ieri şi de azi”: „Pentru aceste vremuri există arta”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar